Grupul Fiat a atras un val de critici şi cereri de clarificări, deoarece a anunţat că se va distanţa de programul "Fabbrica Italia" din cauza crizei profunde de pe piaţa auto. Ministrul Muncii Elsa Fornero a cerut explicaţii referitoare la strategia de dezvoltare în Italia, relatează AFP, potrivit Mediafax.
"Guvernul nu îşi poate impune voinţa într-o companie privată. Dar îi cerem un angajament precis, să ne spună la ce să ne aşteptăm că se va modifica în programul Fabbrica Italia", a mai afirmat Fornero într-un interviu. În cel mai rău caz ar avea de suferit nu doar acţionarii, dar şi toţi angajaţii Fiat şi miile de familii care trăiesc de pe urma activităţii grupului, a insistat ministrul. Conceptul"Fabbrica Italia", lansat în 2010, prevede investiţii de 20 de miliarde de euro şi un nivel al producţiei de 1,4 milioane de vehicule în Italia, în 2014.
"Lucrurile s-au schimbat când piaţa auto europeană a intrat într-o criză gravă, iar cea din Italia a ajuns la nivelul anilor ’70. Din acest motiv este imposibil să ne referim la un proiect de acum doi ani şi jumătate", a concluzionat Fiat într-un comunicat. Grupul a subliniat ca prioritatea sa este "să crească şi să devină mai competitiv, fără să se uite importanţa Italiei şi a Europei".








Între 05 şi 07 decembrie 2012, în premieră pentru Republica Moldova va avea loc Reuniunea a 119-a a Asambleii Generale a Organizaţiei Europene pentru Calitate (EOQ). Concomitent, îşi va începe lucrările Prima Conferinţă Ştiinţifică Internaţională în domeniul calităţii din Republica Moldova cu genericul ”Managementul şi produse de calitate cu/ prin oameni de calitate” consacrată atât problemelor actuale de management, asigurării calităţii produselor alimentare şi a serviciilor în domeniul învăţământului, cât şi nivelului calităţii vieţii în general.
Preşedintele Asociaţiei Auditorilor şi Consultanţilor în Management din Republica Moldova, Directorul general al Firmei de audit „Ecofin-Audit-Service” SRL, redactorul-şef al revistei "Fin-Consultant", economistul, dl. Ion Prisăcaru a semnat un nou volum original, proaspăt apărut la editura ”Gunivas” - ”Revenire la rădăcini”.
În luna martie 2012, Firma de audit "Ecofin-Audit-Service" SRL, a devenit membru - partener în reţeaua internaţională Crowe Horwath International 
